Patricia Vizitiu (24 ani) ratează al treilea turneu final din cauza accidentărilor
Naționala lui Gheorghe Tadici a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Campionatul European din Serbia, care va debuta marți (n.r. România joacă în primul meci cu Rusia). Ieri, selecționerul a redus lotul de la 18 handbaliste la 16, adică numărul pe care îl poate înscrie pe foaia oficială a turneului final. Nu mai fac parte din echipă Patricia Vizitiu și Eliza Buceschi, două jucătoare din linia de nouă metri.
Cum a motivat Tadici această decizie? „În cazul lui Buceschi a contat lipsa de experiență la o asemenea competiție, iar noi aveam nevoie de un apărător central. A mai fost vorba și de o semiconvalescență la un cot, are încă dureri mari. Fiind tânără, trebuie să o protejez, naționala are nevoie de Buceschi în următorii ani. Nu în ultimul rând, dacă aș fi luat-o la Europene și aș fi ținut-o în tribună, după un alt Mondial în care nu a evoluat, nu ar fi avantajat-o”, a explicat selecționerul. În privința lui Vizitiu, motivul principal al deciziei a fost perioada de inactivitate pe care a avut-o în ultimele luni. „Patricia nu are jocuri în picioare după șase luni de convalescență și am luat decizia de comun acord cu jucătoarea. Chiar dacă nu va fi prezentă la Europene, Vizitiu rămâne o jucătoare de bază pentru națională și sper să fie cât mai curând și emblematică. Nimeni nu a plecat supărat, aceasta este situația de moment”, a continuat Tadici.
Lotul de azi nu e definitiv
Chiar dacă România are acum un lot pentru Campionatul European, acesta nu este și definitiv. După experimentele din Germania, selecționerul pare tentat să mai convoace azi alte două-trei handbaliste pentru a le testa până la plecarea în Serbia. Acestea nu pot fi decât de pe lista de 28 trimisă în primă fază la EHF, iar Burghel, Nichita, Perianu sau Băbeanu au cele mai mari șanse să ajungă în cantonamentul de la Arad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER